Întreprinderile Sociale (IS) sunt forme moderne de organizare ale economiei sociale, în unele țări acestea dispunând de un statut juridic distinct.
Din punct de vedere istoric, întreprinderile sociale au apărut datorită juxtapunerii a trei tendințe de dezvoltare a economiei sociale:
- orientarea asociațiilor spre mecanisme de piață în furnizarea serviciilor;
- tendința cooperativelor tradiționale de a deservi un public mai larg decât cel al propriilor membri;
- nu în ultimul rând, extinderea mecanismelor participative și de control democratic în cadrul organizațiilor tradiționale de economie socială.
Cea mai utilizată definiție a intreprinderii sociale în spațiul european a fost elaborată de către reţeaua de cercetare europeană EMES(1999) pe baza a 9 criterii/principii de natură economică şi socială.
Întreprinderile sociale sunt persoane juridice de drept privat care dovedesc că respectă, conform actelor legale de înfiinţare şi organizare, cumulativ, definiţia şi principiile economiei sociale prevăzute în Legea Economiei Sociale nr. 219 din 23 iulie 2015.
Statutul de întreprindere socială se recunoaște prin dobândirea unui atestat de intreprindere socială.
Persoanele juridice de drept privat, menționate în Legea Economiei Sociale, pot solicita un atestat de întreprindere socială, dacă actele de înființare și funcționare conțin prevederi prin care se demonstrează faptul că:
- activitatea desfășurată are scop social;
- respectă principiile economiei sociale;
- respectă următoarele criterii:
- acţionează în scop social şi/sau în interesul general al comunităţii;
- alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social și rezervei statutare;
- se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
- aplică principiul echităţii sociale faţă de angajaţi, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8.
Întreprinderile Sociale de Inserție (ISI) vizează în mod explicit integrarea profesională - în cadrul propriei organizații sau pe piața convențională a muncii - a persoanelor ce întâmpină dificultăți persistente la angajare.
Conform Legii Economiei Sociale, nr. 219 din 23 iulie 2015, întreprinderea socială de inserție este întreprinderea socială care:
- are permanent, cel puțin 30% din personalul angajat aparținând grupului vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajați să reprezinte 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților;
- are ca scop lupta împotriva excluziunii, discriminărilor și șomajului prin inserția socioprofesională a persoanelor defavorizate.
Statutul de întreprindere socială de inserție se certifică prin acordarea mărcii sociale.
Marca socială cuprinde certificatul care atestă statutul de întreprindere socială de inserţie, cu o valabilitate de 3 ani de la data emiterii, precum şi elementul specific de identitate vizuală, care se aplică în mod obligatoriu asupra produselor realizate sau a lucrărilor executate ori a documentelor care demonstrează prestarea unui serviciu.
Marca socială este forma de certificare a întreprinderilor sociale de inserţie în scopul recunoaşterii contribuţiei directe a acestora la realizarea interesului general şi/sau la îmbunătăţirea situaţiei grupului vulnerabil.
Cine sunt grupurile vulnerabile?
Categorii de grupuri vulnerabile, conform prevederilor Legii asistenței sociale nr. 219/2001:
- Persoane aflate în sistemul de protecție a copilului sau care provin din acest sistem (în acord cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare);
- Persoane din familiile beneficiare de ajutor social (respectând prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat cu modificările şi completările ulterioare);
- Persoane care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei (potrivit prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare);
- Persoane solicitante de azil sau beneficiare ale protecției internaționale (definite conform Legii nr. 122/2006 privind azilul în România, cu modificările şi completările ulterioare);
- Persoanele fără adăpost;
- Persoanele aflate în situație de risc de a-și pierde capacitatea de satisfacere a nevoilor zilnice de trai.